CCR RESPINGE sesizarea președintelui Klaus Iohannis referitoare la CONFLICTUL JURIDIC între Președinție și Guvern

CCR RESPINGE sesizarea președintelui Klaus Iohannis referitoare la CONFLICTUL JURIDIC între Președinție și Guvern
Publicat: 12/09/2018, 15:42
Actualizat: 25/03/2019, 23:37

De asemenea, potrivit acelorași surse ale CCR, șapte judecători au votat pentru respingerea existenței conflictului de natură constituțională între Președinție și Guvern, iar doi au votat pentru admiterea conflictului. În prealabil, în ședința publică a Curții de miercuri, reprezentanți ai celor două instituții au susținut punctele de vedere în legătură cu acest subiect. Astfel, punctul de vedere al Președinției a fost prezentat de Mihaela Ciochină, consilierul prezidențial pe Departamentul Legislativ, iar cel al Guvernului a fost expus de către secretarul de stat din cadrul Ministerului Justiției, Mariana Moț. Ulterior, judecătorii s-au retras în ședința nepublică pentru deliberări.

Premierul Viorica Dăncilă și-a delegat atribuțiile privind conducerea operativă a Executivului viceprim-ministrului Paul Stănescu, în perioada 6-13 august, potrivit unei decizii publicate în Monitorul Oficial. În acel interval prim-ministrul s-a aflat în concediu de odihnă.

La trei zile după ce decizia a apărut în Monitorul Oficial, pe 3 august, președintele Klaus Iohannis a sesizat Curtea Constituțională în legătură cu un conflict juridic între premier și președinte, șeful statului considerând că prim-ministrul trebuie să își exercite în permanență funcția sau să anunțe delegarea.

„Rolul constituțional și specificul atribuțiilor prim-ministrului presupun ca acesta să își exercite atribuțiile permanent și neîntrerupt oriunde s-ar afla, inclusiv în vacanță. Însă, ori de câte ori acesta ar aprecia că se află într-o imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, chiar și cu acest prilej, devin incidente prevederile constituționale referitoare la interimatul funcției de prim-ministru”, se arată în sesizarea președintelui Klaus Iohannis.

Șeful statului acuză faptul că delegarea nu a fost anunțată și la nivelul președintelui.

„Prin omisiunea Prim-ministrului României de a aduce la cunoștința Președintelui României imposibilitatea de a-și exercita atribuțiile în perioada 6-13 august 2018 și acțiunea acestuia de a desemna un alt membru al Guvernului să exercite, cu caracter temporar, atribuțiile de prim-ministru prin emiterea unui act (Decizia nr. 247/2018) cu depășirea competențelor stabilite de Legea fundamentală, s-a ivit un conflict juridic de natură constituțională între cele două autorități, pentru motivele expuse în cele ce urmează. Procedând în acest mod, Prim-ministrul României se situează în afara cadrului constituțional prevăzut de art. 107 alin. (3) din Constituție. Totodată, prin această conduită, prim-ministrul a încălcat și prevederile art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală în componenta sa referitoare la supremația Constituției, precum și principiul colaborării loiale, astfel cum a fost dezvoltat în jurisprudența Curții Constituționale”, se mai arată în sesizarea la CCR.

Astfel, conflictul juridic de natură constituțională rezidă în mod direct din textul Constituției, respectiv din dispozițiile art. 107 alin (1) – (3) coroborate cu cele ale art. 85 alin. (1), anunță Administrația Prezidențială, ce prevăd:

– Art. 85 alin. (1) – Președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru și numește Guvernul pe baza votului de încredere acordat de Parlament.

– Art. 107 alin. (1) – (3) – (1) Prim-ministrul conduce Guvernul și coordonează activitatea membrilor acestuia, respectând atribuțiile ce le revin. De asemenea, prezintă Camerei Deputaților sau Senatului rapoarte și declarații cu privire la politica Guvernului, care se dezbat cu prioritate. (2) Președintele României nu îl poate revoca pe prim-ministru. (3) Dacă prim-ministrul se află în una dintre situațiile prevăzute la articolul 106, cu excepția revocării, sau este în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, Președintele României va desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, pentru a îndeplini atribuțiile prim-ministrului, până la formarea noului Guvern. Interimatul, pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor, încetează dacă prim-ministrul își reia activitatea în Guvern.

„Problema de drept ce trebuie dezlegată de Curtea Constituțională vizează posibilitatea prim-ministrului de a desemna un alt membru al Guvernului în vederea exercitării cu caracter temporar a atribuțiilor de prim-ministru, în condițiile în care Președintele României are, potrivit art. 107 alin. (3) din Constituție, competența de a desemna un alt membru al Guvernului ca prim-ministru interimar, în situația în care prim-ministrul se află în imposibilitate de a-și exercita atribuțiile, aspect ce se subsumează unui raport de drept constituțional pur. În acest cadru, Curtea Constituțională urmează să analizeze și să stabilească întinderea și conținutul sintagmei „imposibilitate de a-și exercita atribuțiile” din cuprinsul art. 107 alin. (3) prin raportare și la art. 110 alin. (2) din Constituție. Fiind în prezența unor raporturi constituționale între Prim-ministrul României și Președintele României, dezlegarea prezentei probleme litigioase nu intră în competența altor autorități și instituții publice, ci doar în competența de soluționare a Curții Constituționale, în conformitate „, solicită președintele.

Pe 3 august, premierul Viorica Dăncilă l-a sunat pe șeful statului Klaus Iohannis, și l-a informat despre faptul că urma să intre în concediu de odihnă. Dscuția a avut locînainte înainte ca președintele să dea publicității comunicatul prin care anunța ca a trimis sesizarea către CCR.

O zi mai târziu, președintele Klaus Iohannis declara, în cadrul discursului susținut la Consiliulul Național al PNL, referitor la discuția telefonică pe care a avut-o cu Viorica Dăncilă, că aceasta i-a spus că nu știa că s-a publicat în Monitorul Oficial decizia de a delega atribuțiile pe perioada concediului său, telefonul venind după ce șeful statului a sesizat CCR.

„Ieri (3 august) am avut o discuție care m-a făcut să cred că avem chiar un guvern ireal. Dacă n-ar fi trist, ar fi de râs. Dar e trist. După ce doamna Prim-ministru a publicat – vă povestesc doar ultima fază, pentru că sunt nenumărate, este un șir nesfârșit – deci, doamna Prim-ministru a publicat în Monitorul Oficial o decizie prin care domnia sa instaura un premier interimar. Surpriză, am crezut că este atributul meu! Și am contestat la Curtea Constituțională acest demers. Este un conflict constituțional, de natură juridică. După ce am înaintat la Curtea Constituțională acest demers, doamna Prim-ministru m-a sunat, să îmi spună că pleacă în concediu și că toate sunt bune. Asta, după ce, în paranteză, publicase acel draft de rectificare bugetară, care este o catastrofă. Dar nu despre asta am vorbit prioritar. I-am atras atenția că nu e bine totuși ce a făcut și că acea decizie este temei de conflict constituțional. Și știți ce mi-a spus? Nu a știut că se publicase! Mai ireal decât așa, mă scuzați, nu cred că se poate!”, a declarat Iohannis.

O zi mai târziu, liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat că președintele Klaus Iohannis este ridicol prin faptul că a contestat la CCR concediul premierului Viorica Dăncilă, precizând că șeful statului a proliferat minciuni și dezacorduri la Consiliul Național al PNL.

„În primul rând, Iohannis ieri și vineri s-a făcut de râs. Asta este prima constatare a mea. Prima dată s-a umplut de ridicol cu contestarea la CCR a plecării în concediu a doamnei premier și ieri a fost apogeul ridicolului. O serie întreagă de minciuni, a mai făcut și două dezacorduri”, a spus Liviu Dragnea, la Antena 3, adăugând că premierul i-a relatat că șeful statului a țipat de nenumărate ori la ea la telefon, fiind nemulțumit de rectificarea bugetară, dar și de vizita în Israel.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O profesoară va sta la închisoare 13 ani după ce s-a aflat ce i-a făcut...
Povestea emoționantă a lui Patrocle, câinele căutat de toată România. Este căutat cu disperare de...
FOTO. Cum arată blonda care l-a asaltat pe fiul celebrului milionar român
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
GALERIE FOTO Comoara din pădure: o femeie a descoperit într-un hambar abandonat 50 de mașini...
Daniela Iliescu a făcut-o praf pe mama lui Culiţă, după ce a spus că e...
I-a turnat zilnic soțului înălbitor în cafea. Ce s-a întâmplat cu bărbatul la scurt timp:...
Cod portocaliu de ploi torențiale în vestul țării. Zonele vizate de avertizarea ANM
Descoperirea secolului! Breaking news!
Medicii vin cu noi vești despre starea de sănătate a lui Robert Fico: „Acest progres...
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Comisia Europeană: Cote d'Or, Milka, Oreo, Ritz, Toblerone s-au vândut la preţuri mai mari în...
Un COSMONAUT de TOP este CONVINS că NU suntem singuri în Univers
Muzica populară a pierdut o mare stea. Gheorghe Turda: Dumnezeu să îl ierte!
Pro TV pregătește marea lovitură. Filmările au început
Locul de muncă plătit regește, cu până la 100.000 dolari pe an. Ce trebuie să...
Ireal cât au ajuns să coste sicriele și locurile de veci în 2024
Răspunsul Gabrielei Cristea pentru urmăritorii care îi spun că fetele ei nu sunt aranjate întotdeauna:...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Witold Pilecki, spionul polonez de la Auschwitz
×